„Am fi putut disputa patru meciuri amicale acasă pe care să le fi câștigat, însă acest lucru n-ar fi ajutat echipa”
Buceschi și Hotea au fost chemate în regim de urgență. Lotul final va fi anunțat mâine seară, după partida amicală cu Angola
Cu patru zile înaintea startului Campionatului Mondial de handbal feminin, naționala României încă are lucruri de clarificat. În primul rând, selecționerul trebuie să se decidă asupra lotului pe care va conta, de sâmbătă, la Novi Sad, în meciurile din grupa D cu Tunisia, Australia, Germania, Ungaria și Cehia. În toată această perioadă, selecționerul a avut în pregătiri 17 jucătoare, însă anumite probleme medicale din lot, dar și evoluțiile oscilante ale echipei din meciurile amicale, l-au determinat să cheme de urgență în cantonamentul de la Timișoara încă două handbaliste, pe Eliza Buceschi (inter, foto) și Camelia Hotea (extremă stânga). Componența primei reprezentative va fi definitivată abia mâine seară, după meciul amical cu Angola (ora 18:30).
Echipa, virusată cu gripă
O altă problemă de rezolvat este cea a părții psihice. Naționala a fost afectată la capitolul încredere după ultimele rezultate, culminate duminică seara cu înfrângerea în fața Franței, scor 22-27. Tadici a lămurit situația: „Nu suntem deloc îngrijorați, le-am și chemat pe fete la o discuție și le-am spus că n-am vrut să căutăm meciuri de moral, ci să ne vedem unde ne aflăm cu exact. Și Franța, și Danemarca au avut sprijinul arbitrilor de casă, iar rezultatele nu sunt atât de relevante. Este adevărat că în prima repriză cu Franța am dat nouă mingi peste poartă, dar am și arătat în partea a doua că avem forța să revenim. Am redus din diferență însă atât cât ne-au lăsat surorile Bonaventura. Și noi am fi putut disputa patru meciuri amicale acasă pe care să le fi câștigat, însă acest lucru n-ar fi ajutat echipa”.
Selecționerul are, în schimb, o altă grijă majoră. Cum va reuși să pună pe picioare în aceste zile o echipă virusată cu gripă. „Avem multe fete răcite și trebuie să vedem cum le tratăm. Neagu, Brădeanu, Manea, Nechita, Dincă au fost afectate de gripă”, a precizat Tadici.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER